13 ianuarie 2010

Retete cu dovlecel

6 luni+
Piure de dovlecel - simplu
1 Dovlecel sau zucchini mai mic in diametru, deoarece este mai fraged.
Spala-l bine si taie-l in cubulete, nu indeparta coaje, dar scoate macar o parte din seminte. (Poti sa il cureti de coaje, dar un copil de 6-7 luni il pote digera ci coaja cu tot). Fierbe-l la abur, oala sub presiune (maxim 15 minute) sau fiert normal.
Adauga din apa in care a fiert dupa ce l-ai dat prin sita sau blender, pana obtii o consistenta fina. Deoarece este foarte zemos, nu prea necesita multa apa adaugata.

8 luni+
Dovlecel cu dovleac
1 Dovlecel sau zucchini
1 bucata de dovleac
ulei de masline, branza de vaci sau branza rasa
Fierbe dovlecelul si dovleacul la abur, oala sub presiune sau fiert normal pana se inmoaie.
Zdrobeste dovlecelul si dovleacul cu furculita, adauga din apa in care au fiert, pana obtii un piure nu foarte fin. Adauga o lingurita de ulei de masline si o lingura de branza (daca bebelusul este mai mare, peste 11 luni, poti rade cascaval sau branza obisnuita, dar putin sarata).

1 an+
Friganele de dovlecel si morcov
1 morcov mare
1 dovlecel marisor
4 fire de ceapa
1/3 ceasca de branza de vaci
1 ou
1/2 ceasca de faina
1 praf de usturoi
ulei de masline sau floarea soarelui
sos de iaurt cu un castravete ras
Spala legumele, rade morcovul si dovlecelul, toaca ceapa marunt. Amesteca legumele cu branzica, oul, faina si praful de usturoi. Unge o cratita de teflon cu ulei, incalzeste-o la foc mic. Pune cate o lingura de compozitie in tigaie si aplatiseaza friganelele. Prajeste-le cam 5-7 minute pana devin aurii.
Serveste-le cu sos din iaurt cu castravete ras.
Poti taia friganele in bucatele, ca bebele sa poata manca cu degetele lui. Poti incerca si sa faci forme in tigaie, betisoare, pe care copilul sa le rontaie singur.

2 ani+
Crema de dovlecei
Pentru 2 portii:
2 dovlecei de marime potrivita
1 lingura de faina
1 lingura de smantana
100 ml lapte
500 ml apa
marar, sare (maxim 3g)
Pune apa la fiert si cand da in clocot, pui dovleceii, curatati insau nu de coaja (scoate totusi semintele daca sunt mari), acoperind vasul. Separat, faci un sos din faina diluata in lapte. Trece dovleceii prin sita sau la blender, apoi amesteca cu sosul alb si cu zeama in care au fiert. Mai da un clocot si, dupa ce se raceste putin, adauga smantana si marar tocat marunt.

2 ani+
Dovlecei cu cartofi la cuptor
3 dovlecei
300g cartofi
2 oua
1 lingura de branza rasa sau branza de vaci
lapte, unt
verdeata (marar, patrunjel, oregano)
Rade dovleceii, curata cartofii si se taie-i felii (cruzi), fierbe ouale 10 minute. Unge cu unt o forma termorezistenta. Aseaza un rand de cartofi, un rand de felii de dovlecei, unul de felii de oua fierte, presara branza pe deasupra, putina verdeata si iarasi cartofi, dovlecei, oua. Deasupra toarna lapte cat sa acopere legumele din forma si pune cateva bucatele de unt nesarat. Da la cuptor, la foc potrivit pana sunt fierti cartofii si dovleceii.

2 ani+
Dovlecel pane
1 dovlecel
2 oua
faina, sare, piper, ulei pentru prajit
Curata dovlecelul si taie-l felii subtirele, sareaza-l un pic, apoi lasa-l sa se scurga de apa. Fa o coca din oua, faina, piper si putina apa, apoi ia feliile de dovlecel, da-le un pic faina si apoi prin coca. Unge o cratita de teflon cu ulei, incalzeste-o la foc mic si prajeste feliile de dovlecel pana devin aurii, la foc mic.
Se pot servi atat calde cat si reci.

12 ianuarie 2010

Dovlecelul

Dovlecelul este o leguma de culoare verde sau galbena, cu aroma delicata si miez cremos. Se gaseste sub forme, marimi, arome si sortimente diferite - Zucchini, cel verde; Patison, cel galben, de forma discoidala, ca o scoica cu margini crenelate etc. Dovlecelul este o leguma perfecta pentru mancarea bebelusului. Este cel mai bine consumam dovlecelul verde când este încă foarte tânăr. Îşi păstrează atunci nu doar caracteristicile gustative dar este şi foarte uşor digerabil. Bogat in fibre de calitate, in potasiu si apa, dar cu resurse modeste de sodiu, dovlecelul are proprietati diuretice. Se recomandă să se găsească în meniurile copiilor, persoanelor aflate în convalescenţă sau a celor care au probleme cu sistemul digestiv, fiind uşor digerabil şi conţinând puţine calorii.

DOVLECEL (o jumatate de ceasca, fiert si scurs, cu coaja)

VITAMINE:
Vitamina A - 1340 mg
Vitamina C - 5.5 mg
Acid Pantotenic - .3 mg
Niacin (o forma de vitamina B3) - .05 mg
Riboflavina - .04 mg
Tiamina - .04 mg
Acid folic - 20 mcg
Mai contine si alte vitamine in cantitate mica.

MINERALE:
Potasiu - 304 mg
Fosfor - 48 mg
Magneziu - 26 mg
Calciu - 16 mg
Sodiu - 287 mg
Fier - .42 mg
Contine si cantitati mici de seleniu, cupru, mangan.

Cand pot introduce dovlecelul in alimentatia copilului?

Cel mai bine este sa il adaugati de la 8 luni, cu coaja cu tot, iar fara coaja si seminte poate fi introdus in alimentatia bebelusului inca de la 6 luni ca piure sau in diferite supe.

Cum selectez si pastrez dovlecelul pentru mancarea bebelusului?

Dovleceii trebuie sa fie grei atunci cand ii cantariti manual, adica sa nu fie uscati sau seci in interior, si sa fie luciosi la aspect. Nu va bucurati daca dati peste dovlecei mai mari decat forma obisnuita (asemanatoare cu cea a castravetilor), fiindca acest lucru inseamna ca vor fi mult mai atosi in interior. Nici cei mai mici decat forma obisnuita nu trebuie achizitionati, deoarece gustul acestora va fi cu mult inferior.
Dovleceii sunt fragili si perisabili usor, asa ca trebuie sa fiti atenti daca au coaja afectata de taieturi sau de loviri. Acasa, ii puteti tine in frigider maximum 7 zile, fara a-i spala inainte deoarece picaturile de apa ii pateaza si pot incepe sa se strice acolo unde sunt uzi. In frigider, tineti dovlecelul in compartimentul cel mai rece (crispy).
Daca doriti sa-i congelati, taiati-i inainte felii, cuburi sau chiar bucati mai mari si fierbeti-i doua minute, ori puteti sa ii congelati cruzi, in pungulite mai mici, cat pentru o mancarica.
Coaja este foarte bogata in vitamine, asa ca sub nici o forma sa nu ii decojiti. In multe carti de bucate veti gasi indicatia de a elimina coaja, insa acest lucru se face doar in scop culinar, nu si nutritiv. Sermintele in schimb e mai bine sa le eliminati.

Pentru mancarea de bebelusi facuta in casa:

Poti fierbe dovlecelul la aburi sau la oala sub presiune sau il poti sota. Sotat, cu putin ulei de masline si cateva condimente (oregano, busuioc) va fi foarte gustos pentru bebelus.
Dovleceii, taiati cuburi, se pun in supe sau in ciorbe. Dovleceii pane sunt o specialitate delicioasa, dovleceii facuti la gratar, serviti alaturi de ulei de masline sunt excelenti. Dovleceii se pot folosi la diferite mancaruri sau specialitati, cum ar fi dovleceii cu vita.
Piureul din dovlecei reprezinta o alta forma de a servi aceste legume, mai ales in combinatie cu cartof si iaurt.

Alte alimente ce merg bine cu dovlecelul:

Morcov
Vanata
Fasole verde
Mazare
Broccoli
Iaurt
Paste
Pui
Vita
Porc

11 ianuarie 2010

Retete cu broccoli

8 luni +
Piure de broccoli pentru bebelusi - simplu

1. Spala 2-3 buchetele de broccoli in apa rece.
2. Toaca buchetelele in bucati mai mici; daca folosesti doar floricelele, piureul va fi mai fin. Fierbe-l in aburi sau la oala sub presiune pana se inmoaie
3. Da-l prin sita/la blender/preseaza cu instrumentul de piure pana devine o pasta
4. Adauga apa, iaurt sau lapte pana obtii o consistenta mai subtire.

8 luni+

Piure de broccoli cu galbenus de ou

Fierbe un brocoli in apa cat sa acopere bine sau da-l la aburi. Dupa fierbere, adauga un galbenus de ou fiert tare si o lingura de ulei de masline sau porumb si fa piureul cu blenderul. Se pune din nou pe foc si se adauga malai extra cat sa se ajunga la un piure potrivit, pana cand se inmoaie malaiul.

8 luni+

Supa-crema de broccoli pentru bebelusi - I

2 lingurite de ulei de masline
1 cepa mica, tocata fin
1 broccoli mic - 300g (inghetat sau proaspat)
1 pahar mic de supa de pui sau apa (200 ml)
1/4 lingurita de oregano
1 cesca de lapte degresat / lapte formula bebelusului / lapte de mama
Incalzeste uleiul intr-o cratita mare la foc mic, adauga cepa si soteaz-o pana se inmoaie. Adauga broccoli, supa de pui sau apa, oregano si fierbe la foc mediu pana se fierbe broccoliul - e moale cand intra furculita, nu pleostit de tot (cam 7 minute). Ia de pe foc. Zdorbeste tot pana obtii o pasta (da-l prin sita/la blender). Adauga laptele si vei obtine o supa grosuta ce se serveste cu lingurita sau chiar din biberon pentru bebelusii mai indaratnici.


8 luni+

Supa de broccoli pentru bebelusi - II

2-3 catei de usturoi
500 gr de broccoli
2 cartofi
1 ceapa sau praz
500 ml supa de pui
1 pahar de smantana (mai groasa)
crutoane (sare, piper pentru copilasii mai mari)
Caleste putin usturoiul si ceapa in ulei, adauga supa de pui, broccoli, cartofii taiati cuburi, sare si piper. Cand au fiert, strecoara legumele, paseaza cu blenderul si adauga o parte din zeama in care au fiert legumele si smantana in functie de cat de groasa doresti sa fie supa.
Se serveste calda, cu crutoane. Pentru copii mai mici, se poate renunta la usturoi, iar smantana se poate inlocui cu lapte.

9 luni +
Mancare din cartofi zdrobiti cu morcovi, broccoli şi branză

Mancarea zdrobita este o modalitate buna de a da hranei mai multă consistenta. Combinand broccoli cu piureul de cartofi şi branza este o modalitate bună de a-i încuraja pe bebelusi să mănânce mai multe legume.
Ies patru portii.
•300 g cartofi, taiati şi curatati
•Un morcov mediu (aprox. 125 g), taiat si curatat
•75 g broccoli (cam 2 buchetele)
•4 lingurite din laptele bebelusului
•15 g unt nesarat
•40 g branza rasa
Pune cartofii şi morcovii într-o tigaie, acoper-o şi lasa-i la fiert până devin moi, aprox. 20 minute. Intre timp fierbe broccoli timp de 7 minute pana se inmoaie.
Sau pune morcovul la fiert in 500 ml apa, adăuga broccoli cu cartofii si morcovii peste aprox. 12 minute, scurge legumele si zdrobeste-le cu furculita impreună cu celelelate ingrediente iar deasupra rade branza.
Cel mai simplu e sa pui toate ingredinetele (mai putin laptele, branza si untul) in oala sub presiune in 300 ml de apa si lasi sa fiarba cam 15 minute, le scurgi si le zdrobesti impreuna cu laptele, untul iar deasupra razi branza.

1 an +
Broccoli gratinat (o capatana medie sau o punga de approx. 500g de broccoli congelat)
Spalat, desfacut in buchetele, pus intr-un vas termorezistent uns cu unt, presarat cu putin pesmet, si apoi un sos de smantana cu 1-2 oua, si cascaval/ parmezan ras, bagat la cuptor timp de 20-30 min la foc potrivit, pana se aureste deasupra.

1 an +

Sufleu cu broccoli
(o capatana medie sau o punga de approx. 500g de broccoli congelat)
Se fierbe broccoli numai 2 minute, apoi se scurge de apa, si se zrdobeste in bucatele mai mici cu furculita, dar nu prea tare sa nu iasa ca un piure.
Cand s-a racit, se amesteca broccoli cu 4 galbenusuri, 3 linguri smintana, o ceasca de cascaval/parmezan ras, 2 linguri faina Se bat separat albusurile pana se fac spuma, apoi se incorporeaza trept spuma in amestecul cu broccoli, amestecandu-se de jos in sus, foarte usor. Cand e gata se toarna compozitia intr-o tava tapetata cu faina sau intr-un vas de jena. Se da la cuptor 30-40 minute.

1 an +

Broccoli cu paste
(o capatana medie sau o punga de approx. 500g de broccoli congelat)
Se fierbe brocoli, se raceste rapid ca sa ramina verde, se trece printr-un vas cu ulei si condimente (un praf de sare, oregano, chiar si putintel piper), apoi se amesteca si se presara cu cascaval sau parmezan sau orice brinza de oaie.

1 an +

Broccoli cu ciuperci

Broccoli-ul se desface in buchetele mici. Untul se incinge si se caleste in el un catel de usturoi. Se adauga 4 ciuperci mari, taiate felii. Se calesc 2 minute, la foc potrivit. Se scot din tigaie si se pun deoparte. Se pun buchetelele de broccoli in tigaie si se calesc repede, 3-4 minute. Se adauga si ciupercile si se lasa sa se infierbinte. Se servesc calde.

Broccoli

Broccoli este o planta foarte asemănătoare cu conopida, exceptie făcând inflorescenta, care este mai rasfirata, putin compacta si usor desfacuts, mai fina, de culoare verde.
Broccoli are un continut mare de Vitamina C si este o sursa importanta de fibre solubile. Aceasta il face un foarte bun aliment pentru bebelusi. Fibrele solubile ajuta la reglarea tranzitului deoarece isi schimba forma pe masura ce trec prin tractul digestive. Totusi abundenta mare de fibre solubile in dieta poate produce diaree. Fibrele insolubile nu isi schimba forma si sunt in general excipienti, iar prea multe pot cauza constipatie.
O cana de broccoli fiert contine 74 mg de calciu plus 123 mg de vitamina C care imbunatateste semnificativ absorbtia calciului, totul cu doar 44 calorii. Prin comparatie o portocala nu contine calciu, are 69 mg de vitamina C si cu 50% mai multe calorii.
Este o leguma cu un continut crescut de calciu, aproape un echivalent al laptelui in alimentatie. Contine seleniu si compusi cu sulf, cu importante efecte antioxidante si anticancerigene. Contine de asemenea un compus fitochimic (sulforaphane) care distruge o bacterie – Helicobacter pylori – raspunzatoare de aparitia gastritei si a ulcerelor gastrice. Acest compus impreuna cu altii – indoli – au proprietati importante anticancerigene utile in prevenirea cancerului de san, cancerului gastric, a melanomului malign, a leucemiilor.

Persoanele cu probleme tiroidiene existente sau netratate ar trebui sa evite consumarea acestei legume.

BROCCOLI: (1 buchetel - fiert in aburi sau la oala sub presiune)

VITAMINE:
Vitamina A - 19809 iu
Vitamina C - 161.7.0 mg
Niacin (o forma de vitamina B3) - 8.0 mg
Acid folic - 310 mcg
Vitamina B1 (thiamine) - .73 mg
Vitamina B6 - .62 mg
Vitamina E - 11 mg
Vitamina K - 118 mg
Mai contine si alte vitamine in cantitate mica.

MINERALE:
Potasiu - 1499 mg
Fosfor - 358 mg
Magneziu - 118 mg
Calciu - 516 mg
Sodiu - 245 mg
Seleniu - 5.7 mg
Fier - 5.5 mg
Mai contine zinc si altele in cantitati mici.

Cand putem da copilului broccoli?

Broccoli nu este o alegere buna in alimentatia de inceput deoarece poate genera gaze intestinale si e destul de greu de digerat pentru un bebelus mic. Cel mai bine este sa il introducem in alimentatie de la 8-10 luni incolo. Daca bebelusul a avut probleme de digestie, introduceti-l mai tarziu. Cel mai bine este sa discutati cu pediatrul, deoarece fiecare copil este diferit iar meniul trebuie adaptat la nevoile copilului.

Pentru mancarea de bebelusi facuta in casa:

Atunci cand gatesti broccoli cel mai bine in faci la aburi, la oala sub-presiune sau il sotezi in ulei de masline. Daca il sotezi, ai grija sa fie bine patruns, nu il servi "al dente".
In ceea ce priveste gatitul la microunde, diverse studii au aratat ca broccoli pierde mai multi nutrienti decat alte alimente cand e gatit la microunde. Au fost destule controverse in ceea ce priveste validitatea acestor studii, totusi e de preferat sa folositi si alte metode decat gatitul la microunde.

Cum sa selectezi si sa pastrezi broccoli pentru mancarea bebelusului:

Cand cumperi broccoli, cumpara plante cu inflorescenta uniform colorata. inflorescenta trebuie sa fie verde inchis sau mov-verde. Ai grija sa verifici planta sa nu aiba pete gri, de mucegai sau sa nu fie lovita ori sa atarne din buchetele floricele galbui.
Broccoli se pastreaza intr-o punga de plastic deschisa la gura in frigider, in lada de fructe sau compartimentul "crispy". Broccoli proaspat nu se pastreaza mai mult de 4 zile. In congelator il puteti pune proaspat, nefiert, desfacut in buchetele mai marunte. Nu decongelati mai mult decat puteti folosi pentru un piure si in niciun caz nu recongelati buchetelele nefolosite.

Broccoli e bun si ca gustarica de papat cu degetelele - fiert in abur, tocat buchetele mici si presarat cu branza.

Alte alimente ce merg bine cu broccoli:

Morcov
Conopida
Dovlecel
Cartof
Cartof dulce
Orez
Vita
Pui
Tofu
Iaurt

6 ianuarie 2010

Pentru Alex, cu toata dragostea

De cand il am pe Alex, lumea mea s-a schimbat. Simt altfel timpul, sunt fericita altfel, traiesc altfel.
Imi doresc cu totul altceva decat imi doream acum aproximativ un an si jumatate.
Daca pe atunci traiam pentru cariera, viteza si vacante, acum in prioritatile sunt Alex, sanatate si siguranta.
Desi suntem in principal parteneri de joaca, Alex are nevoie mereu de ingrijire, atentie, confort si mai ales sa se simta in siguranta. Nu prea plange cand se loveste, plange putin din cauza durerilor de dintisori sau la vaccin, dar plange cand sta in patut si trec pe langa el fara sa il mangai pe capsor sau cand ii intorc spatele, daca e in scaunelul de mancat. Asteapta cu sufletul la gura orice activitate, fie ea joaca, mancat, baita sau macar un schimbat de scutecel, pentru ca din fiecare invata ceva. Cu cata placere priveste pregatirea baitei... Iar cand incep sa il dezbrac, da din picioruse si chiue de bucurie ca se va balaci in apa! Iubeste apa, vanatoarea de broscute, balacitul, vanatoarea de copil ce trebuie uscat si culcat. O banala schimbare de scutec se transforma in alergari si urmariri ca in filme, cu obstacole de invins, perne de escaladat prin pat sau, daca actiunea se petrece pe masa de infasat, cu scormoniri atente in buzunarele laterale, dupa o cutiuta, un tub de crema, ceva de ros si intors pe toate partile!
Alex e o explozie de veselie si curiozitate, iar eu trebuie sa tin pasul cu el, desi atat de des ma simt depasita. La rubeola pe care a facut-o acum cateva saptamani, parca nu i-am simtit chiar din prima febra, poate nu ii dau sa manace cat trebuie si ce trebuie, se poate ca hainele sa fie prea subtiri sau prea calduroase...
Uneori ma gandesc sa nu ii fac mai mult rau decat bine, sa nu devin o mama exagerata sau din contra, una prea neglijenta. Asta doar timpul o va putea spune, sau el, Alex, cand va creste mare.
Pana atunci, tatonez, citesc, invat, intreb.
Si daca aflu ceva interesant, va spun si voua!